Brittany Maynard, în vârstă de 29 de ani, care suferea de un cancer în fază terminală, s-a sinucis după ce a anunţat în urmă cu câteva săptămâni într-o înregistrare video că vrea să-şi pună capăt zilelor.
Brittany Maynard, care suferea de o formă foarte agresivă de cancer la creier, şi-a anunţat intenţia într-o înregistrare video postată pe site-ul thebrittanyfund.org care a făcut înconjurul lumii. Înregistrarea a fost accesată, până luni, de 9,5 milioane de ori pe YouTube, potrivit Mediafax.
„(Le spun) la revedere tuturor prietenilor mei dragi şi familiei mele, pe care o iubesc. Astăzi este ziua pe care am ales-o să mor cu demnitate, având în vedere boala mea în fază terminală, acest teribil cancer de creier care mi-a luat multe”, a scris ea într-un mesaj redifuzat masiv pe reţele de socializare.
Sean Crowley, un purtător de cuvânt al Asociaţiei Compassion and Choices, care militează pentru dreptul la eutanasie, a declarat că tânăra a decedat la domiciliu.
„Brittany a murit, dar dragostea ei faţă de viaţă şi natură, pasiunea şi spiritul ei supravieţuiesc”, a adăugat Barbara Lee Coombs, preşedinta organizaţiei care a susţinut-o pe Maynard.
La începutul anului, tânăra, care tocmai se căsătorise, a aflat că mai avea de trăit doar şase luni şi că agonia sa va fi foarte dureroasă.
G.C.